salvare

poezia ne va salva
ați spus
ca treziți dintr-un coșmar
și v-ați apucat să scrieți versuri
pe toate zidurile
deghizați în vajnici poeți
anonimi
apoi ați adormit la loc
ca niște fiare sătule
și veșnic neîmblânzite

infinit

mă arunc în gol
de cel puțin opt
ori pe zi
fără plasă
fără coardă
fără teamă
închid ochii abia când ating
infinitul

octombrie

ții minte când ploua în octombrie?
toamna mușca haotic din noi
ne lăsa fără suflare
și ne târa după ea
în iarnă

ții minte când ningea în octombrie?
pe buze aveam urme de cocori deznădăjduiți
și nu înțelegeam rostul copacilor încă verzi
rostul ferestrelor încă nezidite
rostul

ții minte când uram
ții minte când iubeam
ții minte când visam
în octombrie?

sac

ți-am dat inima mea goală
iar tu ai umplut-o cu pietre
acum am o inimă grea
pe care o car după mine cu bucurie
căci ai fi putut s-o umpli cu nisip
care s-ar fi scurs pe la cusături
și-ar fi văzut toată lumea
ce-i în inima mea

mascaradă

îmi agăț masca de protecție de clanța ușii și mă așez pe scaun
cafeaua e aproape caldă, aproape rece
mama e bolnavă, în pat și mă strigă des
de fiecare dată scap cafeaua din mână și inima din piept
mă ridic și fug
vrea ba aia, ba cealaltă
vrea să îi fie bine, vrea luna de pe cer
și un medic care să o vindece
vrea să îngroape adânc adevărul
care tot scoate capul și strigă la ea
iar ea se preface că doarme
și când nu poate să alunge adevărul în felul ăsta
mă strigă cu vocea cavernoasă și grea a unui muribund care se preface
că cea care îl așteaptă în colțul camerei nu e moartea, nu
e asistenta care a venit să îi aducă medicamente
și pe care nu o las să o vadă, căci altfel ar afla
că trebuie să găsim calea de la inima ei la inima mea
și atunci vom vedea adevărul și pe dumnezeu, dar
inima ei e închisă ermetic
nu a văzut-o nimeni, niciodată
ea face doar ce trebuie, niciodată ce simte
așa că mă pune să sting lumina în toată casa,
în toată lumea,
să fie beznă, să nu vedem nimic
ce e de văzut?
drumul ăla nu există, așa cum nu există
dumnezeu
simona!
scap cafeaua din mână și inima din piept
iau masca de pe clanța ușii
și bâjbâi spre neantul unde într-un colț
așteaptă
moartea

lucruri care se întâmplă oricum

în carapacea mea
nu pătrunde niciun sunet
nicio privire
nicio atingere
oricum
vorbele sunt goale
ochii-s plini de ură
mâinile sunt aspre
oricum
nu am nimic să vă spun
nu vreau să vă văd
cât despre atins
am păstrat mereu
o anumită distanță
oricum
o să mă zgândăriți cu un băț
o să mi-l înfigeți în ochi
o să-mi străpungeți cu el limba
o să-mi zgâriați mâinile
picioarele
sufletul
cum ați făcut-o de atâtea ori înainte
oricum
o să explodez în mii de vorbe
și-o să ațintesc asupra voastră mii de ochi
și-apoi oricum
o să mă retrag iar în carapacea mea
ținându-mi în mâini
ca pe o rușine
rana
despre care oricum
n-o să știți
niciodată
nimic

în care

oasele iernii ies de sub zdrențele în care umblă, jurând pe inima norilor că încă mai poate
e doar o altă zi în care mama mai moare puțin
în care mama mai doare puțin
în care mama

(i)realitate

vezi?
pe ferestrele din pereți
de pe albele albele buze
fug iluzii fug iluzii
lăuze, vezi?
să te pierzi
în zadar să te pierzi tot încerci
pe ferestrele din pereți
și pe albele albele inimi
plâng încet
desuet
heruvimii

anunț

demisol cu ferestre
mari cu cercevele
verzi în casă
veche caut chiriași
cruzi/ naivi/ la prima iubire tineri fără
obligații ofer
pat cu așternuturi
albe și moi în care se poate
iubi/ citi/ iubi/ dormi/ iubi/ mânca/ iubi trăi
și din care se poate
pleca pentru
totdeauna raze de soare strecurate
gratis prin ferestrele
mari stropi de
ploaie cabotini prelinși
pe geamuri și
scurt metraje cu picioare
grăbite sau
dimpotrivă perindându-se cât e
ziua de lungă prin fața
ferestrelor mari garantez
clipe de neuitat

o zi obișnuită

joi, la alimentara din
colț se descarcă visuri dintr-un
camion vechi vânzătoarea
prost plătită le
aruncă în silă pe rafturi visuri
mari lângă visuri mici visuri
pierdute lângă visuri banale visurile
ei printre visurile
altora în fond toate
sunt de vânzare
joi, la alimentara
din colț oamenii
se înghesuie să-și caute visurile
potrivite pe care apoi
să le abandoneze