vânătorul de vise

seara cosea gurile fețelor de pernă ca să nu iasă din ele visele
să nu umble slobode prin casă
să nu se lovească de pereți
și să nu iasă pe geam

dimineața descosea gurile fețelor de pernă
scotea visele unul câte unul
și se juca cu ele amestecându-le
încurcându-le
rupându-le și aruncându-le
spăla farfuriile și aluneca
mereu nepregătită
în amiază

ziua alerga de colo-colo
încercând să găsească toate bucățile de vise rupte
aruncate
și pierdute
să le lipească la loc
să facă din ele visele care au fost sau altele mai mari
mai frumoase
și mai ușor de visat
apoi pregătea
ostenită
cina

seara cerșea la colțul mesei firimituri din visele celorlalți
să și le pună în farfurie
să le mănânce goale și să nu se sature niciodată
apoi cosea gurile fețelor de pernă ca să nu iasă din ele visele
să nu umble slobode prin casă
să nu se lovească de pereți și să nu iasă pe geam

noaptea adormea flămândă și fără vise