singuri

suntem singuri
până în măduva oaselor
din care ne suspină
la răstimpuri
un ultim gând
o ultimă vorbă
un ultim om

suntem pustii

cu fețele noastre strâmbe
cu mințile noastre strâmbe
cu limbile noastre strâmbe
cerșind atenție
lingând laudele de pe jos
trăgând pe nas 
aer necurat de orgolii dospite
în singurătate

uneori ni se pare că bate cineva la ușă
cioc, cioc
și ieșim în capot
în chiloți
în albul ochilor proaspăt trezit
cine-i acolo
nimeni
și dispărem la loc
puși bine pe categorii
într-o cămară în care dumnezeu s-a apucat
să facă curat
așteptând zadarnic
un ultim gând
o ultimă vorbă
un ultim om

și-apoi
când inima ni se ascunde de tot
ne luăm cuminți hoiturile de pe jos
și pornim mai departe
ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

singuri
singuri
singuri

dezvinovățire

veninul
îl scuip
dimineața
într-un vas
de argint,
apoi
îmi iau tolba
cu răni
și de umeri
mi-o prind;
firesc
mi-ntind pasul
spre iad
și senină
pretind
că nimic
nu-i din vina-mi
și-n urmă-mi
toate
se sting

luni

ți-am spus vreodată cum 
totul a început cu un sfârșit/ cum 
toate tăcerile au început cu primele cuvinte rostite vreodată pe lume/ cum 
niciun suflet n-a încăput în alt suflet fără să-l distrugă/ cum
nopțile au început cu zile? 

știi cum așteptările s-au așternut una după alta, una după alta, luând-o pe drumuri neumblate/ cum 
toate visele s-au încâlcit printre copaci în locul ăla uitat de lume/ cum 
ochii ți s-au închis și n-au mai vrut să vadă nimic? 

îți amintești cum ai izbit toate cuvintele de pereți și 
le-ai aruncat pe fereastră și 
le-ai lovit cu pietre/ cum 
cuvintele erau pietre? 

ți-am spus că ploile nu pot spăla doruri, dar că soarele le poate usca de toate lacrimile care au țâșnit vreodată din ele? 

știi că nicio iubire nouă nu înlocuiește una veche/ că 
greșelile nu pot fi repetate doar pentru a putea fi îndreptate?

ți-am spus vreodată că niciun suflet n-a încăput în alt suflet fără să-l distrugă?

fereastra asta

fereastra asta
care dă uneori înspre vară 
mă privește uimită
ce mai aștepți?
toate lucrurile s-au spus deja
s-au văzut deja
s-au simțit deja
du-te
ia-te la trântă cu noaptea
care se-așază uneori peste noi
și du-te
fă-ți altele noi
pe astea oricum
le-ai fi pierdut de mult

fereastra asta
care stă uneori înspre seară
și nu știe rostul
fluturilor de noapte
al picturilor abstracte
al războaielor moarte 
mă privește

și-apoi?

inim

aveam o căsuță albastră 
în piept
și-n ea locuiau cu chirie 
trei molii;
rodeau la perdele, zburau 
în lumini
și-n ochi aveau dulci 
melancólii

val

așa ți-am promis că va fi 
într-o zi
tu
m-ai prins de-ncheietură 
și m-ai transformat 
în val
pe senin, mă porneam 
să te spăl pe picioare, 
pe furtună
te-nghițeam 
nemestecat

deșarte

am ochiul gol și visul ciung,
voi mi l-ați smuls din os și strâng
la piept, amar, un ultim gând:
e noapte.
am dezertat și din cuvânt,
nu-i mai simt miezul, e de mult
golit de litere și-l văd
pe moarte.
am obosit să vă alung,
vă las vorbind și plec tăcând,
cu-aceleași vechi stihii în gând,
departe.

de ziua ta

te-aud
pașii ți-s moi acum și moale-i umbra
care se-așterne peste-un cer cernit
nu plouă, iar copacii-au înverzit
și sufletul de dor mi s-a spuzit
te văd
ai ochii plini acum și plină-i mâna
de stele ce-n adâncuri le-ai ascuns
nu-i noapte, dar tu mi le-arunci în drum
și ard și se prefac pe loc în scrum
te simt
iubire-ai grea acum și grea-i durerea
de-a nu te ști acolo unde ești
nu-i frig, e ziua-n care vara
mi-așază peste inimă povara

dor în 8 acte

1
îmi amintesc
erai frumoasă și-ți doreai
ca anii care vin să nu vină și
anii care trec să nu treacă apoi
mi-ai dat tot ce credeai că trebuie să am
teamă tăcere urlet oase de aer și inimă neagră
m-ai privit cu ochii tăi reci
m-ai lăsat din brațele tale moarte
și-ai trăit
2
am rămas pe margine și
m-am uitat de acolo
mereu de acolo
uite o mamă care nu-i mama mea
dar e ca și cum ar fi
uite un tată bun
cu părul creț și voce blândă pe care
nu l-aș da la schimb niciodată
uite-mi poeziile de la grădiniță
și cântecele de pe bancheta din spate a mașinii
uite-mă
tresar tac urlu nu exist și dor
3
aproape că m-ai convins tu
erai bună și el
la fel
dar nu
nu era cine credeam eu că e
era doar o iluzie poate
nici nu există
poate ai visat
4
dar când te-ai trezit ai văzut că
tot ce-ai trăit a fost o minciună
și-ai îmbrăcat-o frumos
în straie nepurtate neboțite
ai făcut-o minciuna minciunilor și
mi-ai dăruit-o mie
dintr-o mie
și toți te-au crezut
5
de unde să fi știut că eu
sunt tu și știu când minți
6
(m-ai alungat din iad ai spus
n-am ce să fac cu copilul ăsta
dar i-ai păstrat pe frații mei acolo)
7
ieri am văzut un film în care
protagonistul nu știa cine
e tatăl lui, iar mama lui
nu era ca tine vie frumoasă și
pentru două secunde pe zi doar a mea
și până și el a aflat adevărul
8
M A M Ă!

de-a (d)ura

nu-s bună
's rea
rea și nebună
de-aia nu-s bună
și de prin ochi
și de prin sân
mi-adie rău
un dor hapsân
nu-s bună
's rea
și de-aș putea
aș lua c-o mână
în pumn țărână
și-aș face-o urnă
și m-aș băga
de tot în ea
nu-s bună
's rea
inima mea
e de prisos
negru vârtos
de piatră arsă
și dintre coaste
îmi ies năpaste
nu-s bună
's rea
și n-aș mai vrea