dor în 8 acte

1

îmi amintesc
erai frumoasă și-ți doreai
ca anii care vin să nu vină și
anii care trec să nu treacă apoi
mi-ai dat tot ce credeai că trebuie să am
teamă tăcere urlet oase de aer și inimă neagră
m-ai privit cu ochii tăi reci
m-ai lăsat din brațele tale moarte
și-ai trăit

2

am rămas pe margine și
m-am uitat de acolo
mereu de acolo
uite o mamă care nu-i mama mea
dar e ca și cum ar fi
uite un tată bun
cu părul creț și voce blândă pe care
nu l-aș da la schimb niciodată
uite-mi poeziile de la grădiniță
și cântecele de pe bancheta din spate a mașinii
uite-mă
tresar tac urlu nu exist și dor

3

aproape că m-ai convins tu
erai bună și el
la fel
dar nu
nu era cine credeam eu că e
era doar o iluzie poate
nici nu există
poate ai visat

4

dar când te-ai trezit ai văzut că
tot ce-ai trăit a fost o minciună
și-ai îmbrăcat-o frumos
în straie nepurtate neboțite
ai făcut-o minciuna minciunilor și
mi-ai dăruit-o mie
dintr-o mie
și toți te-au crezut

5

de unde să fi știut că eu
sunt tu și știu când minți

6

(m-ai alungat din iad ai spus
n-am ce să fac cu copilul ăsta
dar i-ai păstrat pe frații mei acolo)

7

ieri am văzut un film în care
protagonistul nu știa cine
e tatăl lui, iar mama lui
nu era ca tine vie frumoasă și
pentru două secunde pe zi doar a mea
și până și el a aflat adevărul

8

M A M Ă!

de-a (d)ura

nu-s bună
‘s rea
rea și nebună
de-aia nu-s bună
și de prin ochi
și de prin sân
mi-adie rău
un dor hapsân
nu-s bună
‘s rea
și de-aș putea
aș lua c-o mână
în pumn țărână
și-aș face-o urnă
și m-aș băga
de tot în ea
nu-s bună
‘s rea
inima mea
e de prisos
negru vârtos
de piatră arsă
și dintre coaste
îmi ies năpaste
nu-s bună
‘s rea
și n-aș mai vrea

selfie

atrocitate e numele meu
umblu trăgându-mi în piept viața toată
spaime-mi cuprind obrajii și-i greu
să stau dreaptă

tac

tac mai bine decât oricine
tac în tonuri și nuanțe
tac tumult, tac tăcut
tac surd și tac mut
tac mult

tac râs și tac plâns
tac jale și oale
tac ascuns, tac fățiș
tac
uneori
pe furiș

tac tăceri temătoare
tac și umbre, uneori tac și soare
tac plăceri, tac dureri
tac mirare

tac rușini
tac tăgadă
tac
uneori
în tiradă
nechibzuințe
și convergențe
inadvertențe
ambivalențe
efervescențe
iar cel mai mult
tac
și-ascult

eram un copac

am deschis ochii

din ceața de afară
mi se întrupa
încet
sufletul se întrupa în
oase
carne
ochi
limbă și se prindea
de cer

eram un copac cu ramurile goale
pe care se cățărau
uneori
zilele
în care se așezau
uneori
stelele
prin care trecea
uneori
vântul eram
un copac

sufletul meu prins de cer
aștepta
în tihnă
lângă mine aștepta
în tihnă
să mă prefac din copac în altceva
din altceva într-un stol de vise
și-abia la urmă
din nimic
în om
să am brațele prinse de cer
în păr să mi se așeze stelele
iar pe limbă să-mi poposească
uneori
vântul

proces-verbal

și-atunci când mă vei părăsi
în procesul-verbal de părăsire va scrie
cu litere cursive
clare
și foarte serioase
motivul părăsirii:
genunchii mei zdreliți
din care te-am rugat
să nu mă părăsești

vânătorul de vise

seara cosea gurile fețelor de pernă ca să nu iasă din ele visele
să nu umble slobode prin casă
să nu se lovească de pereți
și să nu iasă pe geam

dimineața descosea gurile fețelor de pernă
scotea visele unul câte unul
și se juca cu ele amestecându-le
încurcându-le
rupându-le și aruncându-le
spăla farfuriile și aluneca
mereu nepregătită
în amiază

ziua alerga de colo-colo
încercând să găsească toate bucățile de vise rupte
aruncate
și pierdute
să le lipească la loc
să facă din ele visele care au fost sau altele mai mari
mai frumoase
și mai ușor de visat
apoi pregătea
ostenită
cina

seara cerșea la colțul mesei firimituri din visele celorlalți
să și le pună în farfurie
să le mănânce goale și să nu se sature niciodată
apoi cosea gurile fețelor de pernă ca să nu iasă din ele visele
să nu umble slobode prin casă
să nu se lovească de pereți și să nu iasă pe geam

noaptea adormea flămândă și fără vise

tot ce-i trebuie unui om

un om și-a luat undița
și-a pus femeia în spate
pe motocicletă
și a plecat la pescuit:
undița îi trebuia la pescuit
motocicleta, la ajuns
iar femeia, la ținut de urât

un om și-a luat undița
și-a pus femeia în spate
pe motocicletă
și a plecat acasă:
undița îi trebuia la pescuit
motocicleta, la ajuns
iar femeia, la toate celelalte

priveghi

mă încearcă o stare avansată de putrefacție
mințile lăsate prea mult la soare au dospit
au umplut camere întregi
orașe întregi
lumi întregi
până la prima adiere de vânt
acum zac la pământ
flasce
aerul miroase a borhot
să ridicăm paharul
în jur e numai rană
muzica s-a oprit
să așteptăm în liniște
să cadă încet
cortina